Ajuta FSS

Centrul de zi pentru copii Sfânta Marina - Activități luna Aprilie 2015

Centrul de zi pentru copii Sfânta Marina - Activități luna Aprilie 2015

În acest an, în luna aprilie am sărbătorit Paştele , această sărbătoare fiind considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii Domnului Iisus Hristos. În această perioadă se spune că, nimeni nu trebuie să fie trist, să plângă ci, toată făptura să se înveselească şi să rostească vestea Învierii Domnului prin salutul “Hristos a înviat!”

Şi pentru a întâmpina cu bucurie această sărbătoare, am avut în vedere în această lună în afară de activităţile socio-psiho-eduacţionale şi extra-şcolare, multe activităţi surpriză pentru copiii beneficiari şi familiile sau reprezentanţii lor legali.

Astfel, luna am început-o cu „Săptămîna Şcoala Altfel!” iar în cadrul acestei săptămâni în afară de multe activităţi extra-şcolare, copiii au participat și la o piesă de teatru, organizată de către bineficiarii Centrului Difain CSA Iaşi, la invitaţia d-nei Nicoleta Emacu. Piesa s-a desfăşurat la Teatrul Luceafărul iar după vizionarea acestei piese copiii au vizitat expoziţia de obiecte lucrate manual din incinta Teatrului.  

În data de 07 aprilie copiii beneficiari au avut parte de o vizită şi multe surprize din partea  micilor spiriduşi de la  Grădiniţa Sfântul Sava din Iași care, le-au împărţit copiilor de la Centrul de zi pachetele cu dulciuri, ciocolată, bomboane, alimente, jucării şi zâmbetul lor minununat.  De asemenea, alături de noi în această zi plină de evenimente a fost şi d-ra Irina Chiriac de la Radio Trinitas București. Copiii de la Centrul de zi Sfânta Marina i-au acordat interviuri şi i-au arătat micile lor talente la desen.

Tot în această zi angajaţii de la BRD Groupe Societe Generale din Iași,  le-au făcut copiilor o surpriză vizitându-i și aducându-le în prag de sărbători  cadouri, (dulciuri, cozonac etc.) iar copiii le-au mulțumit și le-au dăruit multe zâmbete de fericire și cântecele frumoase.

În data de 08 aprilie copiilor li s-a alăturat o nouă voluntară, d-ra Luciana care, a venit să-i cunoască și să le aducă în dar iepurași de ciocolată socializând și ascultându-le poveștile.

Tot în această zi frumoasă, o prietenă minunată a copiilor de la Centru, d-na Galina Pancu, împreună cu colegele ei, le-a făcut copiilor în prag de sărbători o bucurie vizitându-i pe neaşteptate şi aducându-le în dar, dulciuri, cozonac, pastă de dinţi, jucării, mingi, corzi, etc.

În data de 09 aprilie, doi copii reprezentanţi ai claselor a IV-a și a V-a de la Şcoala Gheorghe Asachi din Iași împreună cu reprezentanți ai părinților și cu doamnele profesori ne-au vizitat și le-au adus copiilor produse alimentare și dulciuri. Aceste alimente au fost împărţite copiilor şi părinţilor acestora, tot în aceeaşi zi, spre marea lor bucurie că sărbătorile ce vor urma îi va găsi având cele trebuincioase pentru ei și familiile lor. Copiii de la Centru au ținut să le mulțumească încântându-i cu câteva cântecele din repertoriul lor coral.

Iar ca bucuria să fie deplină pentru micuţii de la Centrul de zi, tot în această zi, au primit îmbrăcăminte și încălţăminte noi de la comunitatea ortodoxă din Belgia prin programul Nepsis.

Tot în această lună, copiii beneficiari s-au bucurat de o scurtă vacanță, revenind cu mai multă energie și forțe noi pentru a-și continua activitățile. În cea de-a doua parte a acestei luni în afara activităților educative, copiii au început pregătirile pentru evenimentele ce vor avea loc începând cu luna mai.

Coordonator,
                        Lucian Isaicu
 

© FSS 2019. Toate drepturile rezervate. | ANPC