Ajuta FSS

Arheologi pentru o zi

Arheologi pentru o zi

Curioși din fire, copiii Centrului de Zi ”Sfântul Stelian” au avut ocazia de a experimenta pe viu cum se desfășoară o mică parte din munca de arhelog, ocazie prilejuită de educatorii muzeali din cadrul  Complexului Muzeal Național Moldova Iași, mai exact din incinta Palatului Culturii din Iași.

Astfel, am avut bucuria ca, sub îndrumarea d-nei educator muzeal Livadariu Camelia, să pășim în lumea fotografiei de patrimoniu, să descoperim ce făceau, cum trăiau oamenii acum o sută și mai bine de ani, cum erau înbrăcați, cum arătau casele lor, cu ce se ocupau, cum și cu ce se jucau copii de atunci și multe altele. 

”Prin intermediul Atelierului Patrimoniul în cadru: Explorând trecutul prin fotografie ne propunem să familiarizăm copiii cu metodele și instrumentele de explorare a trecutului, pe care le utilizăm și noi, specialiștii, în munca noastră, cum ar fi lucrul cu scannerul și altele. Dar, mai mult decât atât, m-a interesat să stimulez micii muzeografi să-și pună creativitatea la lucru, să dea semnificații dincolo de ceea ce ar părea, la o primă vedere, în fotografia studiată. De aceea i-am încurajat să dea un titlu cât mai fantastic scenei pe care o văd, să-și imagineze ce făceau și ce relații existau între personajele care apar în fotografie”, ne-a spus d-na Livadariu Camelia, educator muzeal în cadrul Complexului Muzeul Național Moldova Iași.

Fiecare copil a descris, în interiorul Fișei fantastice de evidență, modul în care a interpretat universul deschis de fotografia de patrimoniu studiată și a avut libertatea să atribuie personajelor roluri desprinse din viața propriei familii. Mergând într-un plan superior de analiză, micii cercetători au putut înțelege că și propria lor existență va face parte, la un moment dat, din marea istorie a omenirii.

 

    

 

© FSS 2024. Toate drepturile rezervate. | ANPC