Ajuta FSS

Excursie pe plaiurile nemțene, pentru copiii din cadrul proiectului Sprijin pentru un viitor frumos!

Excursie pe plaiurile nemțene, pentru copiii din cadrul proiectului Sprijin pentru un viitor frumos!

Pe durata lunii iulie, în cadrul proiectului Sprijin pentru un viitor frumos!, s-au organizat 2 excursii pentru copiii înscriși în grupul țintă, la principalele obiective turistice din județul Neamț. Printre principalele atracții turistice vizate s-au aflat: Cetatea Neamțului, Zimbrăria ”Dragoș Vodă”, Mănăstirea Neamțului, Castelul Sturdza de la Miclăușeni, Mănăstirea Durău, unde s-a organizat și cazarea micilor excursioniști și alte surprize presărate în itinerar.

În perioada 7-9 iulie, copiii de la Școala ”Ionel Teodoreanu” și Școala ”George Călinescu” au deschis seria excursiilor de 3 zile, organizate în județul Neamț, cu două nopți de cazare la Complexul turistic Casa Pelerinul din Durău. Excursioniștii s-au bucurat în mod deosebit de întâlnirea cu animăluțele de la Zimbrăria ”Dragoș Vodă” și de experiența plimbării cu vaporașul pe Lacul de acumulare Izvoul Muntelui din Bicaz.

În perioada 28-30 iulie, a venit rândul copiilor de la Școala Generală Bivolari, Liceul Teoretic ”Miron Costin” și Colegiul Tehnic CF Unirea Pașcani să se bucure de călătoria pe plaiurile nemțene, încărcate de istorie și spiritualitate, încadrate într-un peisaj montan impresionant. Beneficiarii noștrii s-au arătat entuziasmați de vestigiile istorice atât de bine conservate ale Cetății Neamțului, dar și de urcușul anevoios dar plin de satisfacții pe versantul masivului Ceahlău, pe traseul Durău - Cascada Duruitoarea.

Proiectul Sprijin pentru un viitor frumos!, Cod proiect: 138918, este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Componenta 1 – Program pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, Axa prioritară – Educație și competențe.

 

Proiectul este implementat de Fundația Solidaritate și Speranță Iași în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” Iași.

Site-ul proiectului:

https://sprijinviitorfrumos.ro/2023/09/06/a3-1-activitati-de-sprijin-pentru-stimularea-participarii-la-educatie-si-la-activitatile-de-consiliere-a-copiilor-precum-si-la-activitatile-recreative-si-de-socializare/

© FSS 2024. Toate drepturile rezervate. | ANPC